În principiu, grănițuirea reprezintă o operațiune de determinare prin semne exterioare a limitelor dintre două proprietăți vecine, cu scopul stabilirii traseului real pe care trebuie să îl urmeze hotarul. Rezultă că, grănițuirea, fiind menită să apere dreptul de
proprietate, se poate cere atât în cazul inexistenței unei delimitări între proprietăți, cât și în situația în care astfel de semne exterioare există, dar sunt contestate de părți. Totodată, este necesar ca o grănițuire dispusă prin hotărâre judecătorească să rezolve contestațiile și pretențiile părților cu caracter revendicativ, dar și să țină seama de transformările produse în configurația terenurilor din cauze care nu le sunt imputabile - C.S.J., Secția civilă, decizia nr. 1330 din 5 mai 1995.Obligația de grănițuire rezultă din prevederile art. 560 C.civ, potrivit cu care ”Proprietarii terenurilor învecinate sunt obligaţi să contribuie la grăniţuire prin reconstituirea hotarului şi fixarea semnelor corespunzătoare, suportând, în mod egal, cheltuielile ocazionate de aceasta”.
Un aspect demn de reținut ar fi acela privitor la starea de indiviziune, și anume că este inadmisibilă o acțiune în grănițuire ce privește un imobil aflat în indiviziune.