Potrivit dispozițiilor art. 703 și art. 551 pct. 3 Cod civil, uzufructul este un
drept real de folosinţă pe care o persoană îl exercită cel mult până la
încetarea sa din viaţă sau în cazul persoanelor juridice pe o perioadă
de maxim 30 de ani şi de a culege fructele bunului, cu îndatorirea de
a-i conserva substanţa.
În esență dreptul de uzufruct privește bunul altuia, temporar, și care poate fi cedat atat contracost cat și cu titlu gratuit independent de acordul de voință al nudului propritetar.
Cel ce constituie un drept de uzufruct trebuie să aibă capacitate juridică deplină de exerciţiu şi, în cazul actelor juridice cu titlu gratuit, să nu fie insolvabil.
Uzufructul poate fi constituit prin act juridic, uzucapiune ori altă modalitate prevăzută de lege.
Pot forma obiectul dreptului de uzufruct orice bunuri mobile ori imobile, corporale ori incorporale, inclusiv o masă patrimonială o universalitate de fapt ori o cotă parte din aceasta.
Referitor la durată, în cazul persoanei fizice uzufructul poate fi cel mult viager iar în cajul persoanei juridice cel mult 30 de ani. Cand actul nu prevede perioada pentru care a fost constituit, se prezumă a fi viager în cazul persoanei fizice și de 30 de ani în cazul persoanei juridice.
Dreptul de uzufruct se stinge prin moarte ori încetarea persoanalității juridice după caz, prin expirarea termenului, consolidarea dreptului de proprieate, prin neuz timp de 10 ani și 2 ani în cazul crențelor, pieirea totală a lucrului, prin abuz de folosință ori prin renunțarea uzufructarului.