Asigurarea turiştilor în cazul insolvabilităţii sau falimentului agenţiei de turism.

Potrivit Ordinului nr. 235/2001 publicat in Monitorul Oficial, Partea I nr. 433 din 02/08/2001 privind asigurarea turiştilor în cazul insolvabilităţii sau falimentului agenţiei de turism, agenţii economici care comercializează pachete de servicii turistice au obligaţia să încheie poliţe de asigurare cu societăţi de asigurare privind asigurarea rambursării cheltuielilor de repatriere şi/sau a sumelor achitate de turişti, în cazul insolvabilităţii sau a falimentului agenţiei de turism. Poliţele de asigurare vor fi încheiate cu societăţi de asigurare agreate de Ministerul Turismului.